it IT af AF zh-CN ZH-CN en EN tl TL fr FR de DE iw IW ja JA pl PL pt PT ro RO ru RU es ES sw SW vi VI

Iosif și Maria sunt principalii martori ai Tainei, care a apărut în lume în tăcere și sărăcie. Ei sunt primii care îl primesc pe cel care a venit să-i evanghelizeze pe cei săraci

a mons. Silvano Macchi

Ddupă pagina Bunei Vestiri, „Evanghelia originilor” după Luca continuă cu Nașterea, care ne este extrem de familiară. Voi încerca să o văd din perspectiva lui Iosif, chiar dacă se știe că evanghelistul Luca este atent la figura mamei și a copilului și nu atât la cea a tatălui pământesc. Dar vom vedea încă o dată cum Iosif participă la tot ceea ce este tainic, chiar dacă sărac și tăcut, referitor la Sfânta Familie. Pasajul este cel din Luca 2, 1-7 (caseta).

Chiar și în povestea nașterii lui Isus, Iosif rămâne ascuns, în umbră. Într-adevăr, însăși Maria rămâne pe plan secund, într-adevăr ea este menționată surprinzător doar în treacăt. Nu există nicio mențiune despre nașterea din fecioară și nici despre conceperea prin Duhul Sfânt. Mai degrabă, Luca oferă spațiu contextualizării istorice a povestirii, care devine cadrul cadrului narativ. Fără versetele care urmează acestui text, în care vorbim despre prezența păstorilor și despre anunțul îngeresc, nu am înțelege cine sunt Maria și Iosif, de ce copilul este pus într-o iesle și, mai ales, cine este acest copil.

Povestea recensământului oferă un contrast impresionant între împăratul Octavian Augustus, cunoscut de toți pentru că a „călăuzit” istoria lumii și a vrut să stabilească pacea între popoare, și bietul Mesia (și cu Mesia, Iosif și Maria) și necunoscut de toată lumea. Nu trebuie trecută cu vederea importanța pe care o are un recensământ pentru cei de la putere: suveranul vrea să cunoască numărul supușilor săi pentru a-i supune nevoilor sale politice, militare și fiscale. Dar ispita inerentă recensământului este evidentă: ignorarea faptului că poporul aparține numai lui Dumnezeu, nu suveranului.  Este un pericol mereu prezent.

Acest recensământ este cauza călătoriei lui Iosif și Mariei din Galileea către orașul mesianic Betleem, orașul regelui David, locul de origine al acestora, de-a lungul unei călătorii de 150 de kilometri, cu truda și oboseala pe care ni le putem imagina cu ușurință. Iosif, care paterfamilii, are responsabilitatea de a urca în Iudeea muntoasă, spre Betleem, în timp ce Maria este însărcinată, într-adevăr este în ajunul nașterii.

Evenimentul Nașterii Domnului este descris în toată naturalețea și umanitatea sa. Iisus este așezat într-o iesle (poate într-un grajd sau într-un spațiu semiacoperit, plasat într-o peșteră a unei case palestiniene în care sunt hrănite animalele). Nu este un loc deosebit de convenabil, în ciuda tuturor grijii blânde a Mariei care îl înfășează. Așa s-a născut Iisus, pentru că nu era loc pentru el nici măcar în καταλύματι, un fel de caravanserai, un adăpost unde puteai să înnopți fără să-ți dai jos jugul animalului de călărie sau de tracțiune.

Există un adevăr spiritual într-o naștere ca aceasta: pentru Fiul Mariei și al lui Iosif nu este loc în această lume. Nu e vorba doar de acomodare, ci de faptul că el nu contează pentru nimic; nu-l observi! Cronicarii, istoricii, filozofii, intelectualii, publiciștii, chiar și oamenii religioși nu observă.

Nimic altceva nu se spune despre nașterea lui Iisus, nici a lui Iosif și a Mariei, decât atunci când începe acțiunea păstorilor și a îngerilor și abia mai târziu se spune că Maria (și poate și Iosif) «a păstrat toate aceste cuvinte [ale păstorilor. ] și a cugetat la ele în inima lui”
(Lc 2, 19), aproape o a doua gestație.

Cred că conceptul cheie al întregii povești, cel care interpretează totul, este sărăcia! O naștere săracă în toate sensurile, fără splendoare, fără nimic care să facă pământul să vibreze și să se cutremure. Sărăcia de loc, sărăcia de tot; am putea spune „înjosire și slavă”, care anticipează, în nașterea lui Isus, viitorul istoriei sale.

Sărăcia („Fericiți cei săraci cu duhul”) din care învață și Maria și Iosif. Ei înțeleg că în spatele unor fapte atât de simple se ascunde Taina, pentru a culege roadele și pentru a trage, tocmai din aceste fapte, sarcina vieții lor: să fie martori ai Tainei invizibile. Un copil schimbă întotdeauna viața și perspectivele părinților; cu atât mai mult va face un astfel de copil, conceput în această formă. Se schimbă și Sfântul Iosif, păzitor tăcut și umil al acestui eveniment de mântuire care se petrece fără zgomot sau aparate, într-un colț în care nimeni nu se așteaptă. Dar nu este adevărat că lucrarea minunată a lui Dumnezeu rămâne mereu ascunsă, așa cum sfinții Lui sunt ascunși de oamenii mari ai acestei lumi? O observă doar cei săraci și smeriți, cei care trăiesc la marginea marilor evenimente despre care vorbesc ziarele.

Iosif, „patron al săracilor” și „sprijin în dificultate” (Papa Francisc a vrut să includă invocațiile în Ecteniile Sfântului Iosif Patrone pauperum e Fulcimen in difficultyatibus) îngăduie-ne să ne dăm seama, săraci ca el; poate nu de sărăcie economică sau socială, ci săraci în perspective, în speranțe și, în schimb, bogat în nelinişti, dureri, oboseală, griji, temeri și incertitudini, care ne împiedică să privim înainte și mai ales în sus. Cu toate acestea, Dumnezeu a hotărât să trăiască în această sărăcie a noastră, iar Sfântul Iosif a vrut să-l însoțească și să aibă grijă de el.