de Ottavio De Bertolis
Cu toții cunoaștem Ecteniile Sfintei Inimi: aprobate de Papa Leon al XIII-lea în 1899, sunt un mod simplu și profund de invocare a Inimii lui Iisus, contemplate sub diferite aspecte și în diferite figuri. Cu astăzi începem să oferim cititorilor noștri câteva reflecții asupra ecteniilor individuale, pentru ca aceștia să simtă și să se bucure mai ușor de profunzimea Scripturilor cuprinse în acestea și într-un fel concentrate. Deci, să începem cu primul.
Această expresie ne trimite la multe locuri din Scriptură. În special, putem lua Ioan 17:26: „Le-am făcut cunoscut numele tău și îl voi face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei, iar eu în ei”. Astfel, Isus însuși ne învață ceea ce Pavel va numi misterul înfierii ca fii, centrul și vârful oricărei răscumpărări, sensul ei cel mai profund: de fapt nu mai suntem slujitori ai lui Dumnezeu, ci fii. De fapt, Inima lui Isus ne dă ceea ce noi nu avem prin natură, ci ceea ce numai El posedă, adică acea relație cu Tatăl. Aceasta înseamnă că relația noastră cu Dumnezeu nu este cea pe care fiecare dintre noi o avem cu propriul nostru tată după trup, ci înmulțită la infinit: de fapt tatăl este principiul datoriei, al legii și deci al sancțiunii. Tatăl, cu alte cuvinte, este principiul autorităţii; este necesar ca, în viața noastră de copii, să ne naștem conștienți de acest lucru, și totuși este necesar și ca, pe măsură ce devenim adulți, să ne apropriem preceptele sau legea, interiorizându-le, astfel încât să nu ne mai supunem. de frică sau de frică, ci pentru că știm și împărtășim valorile care ni se propun.
În acest sens Pavel observă că legea este ca un învăţător pentru noi: trebuie să fie acolo, dar noi, când devenim adulţi, nu mai suntem sub un învăţător sau sub o putere, ci, ca să spunem aşa, umblăm singuri, în libertate. . și nu în sclavie. Din nou, Ioan spune că legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul ne-au fost date prin Isus Hristos. Când invocăm Inima lui Hristos ca Fiu al Tatălui veșnic, cerem tocmai să nu trăim cu Dumnezeu o relație de sclavie sau de ascultare ca slujitori, ci într-o relație plină de încredere prin care știm că El, Dumnezeu însuși, a iubit. noi în primul rând. Iată tocmai noul Nume al lui Dumnezeu pe care ni-l descoperă Isus, care ne face să cunoaștem și ne va face să cunoaștem din nou, adică și mai mult. Vă veți aminti că Pavel ne învață că nu am primit un duh de sclavi pentru a cădea înapoi în frică, ci un duh de fii prin care strigăm: Avva, Părinte, adică: Tati.
Iată noul nume.
Astfel, tatăl este principiul autorității și al poruncii, așa cum spuneam, și deci al interdicției: nu întâmplător poruncile, legea lui Moise, sunt toate un „nu” să faci asta sau asta. Dar Iisus nu ne-a dat o lege, ci iubire, și în felul acesta ne-a învățat să nu ascultăm de o lege exterioară, ci să iubim mișcat de Duhul Sfânt, care este propriul Său Duh.
Astfel dragostea lui Dumnezeu este revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat: aceasta este, în același timp, iubirea lui Dumnezeu pentru Fiul Său, care ne este dat nouă, pentru ca noi să fim atât de iubiți din Tatăl cu aceeași iubire cu care Îl iubește pe Fiul Său veșnic și, în același timp, ni se dă iubirea cu care Fiul îl iubește pe Tatăl său în schimb, oferindu-se Lui, pentru ca noi să nu mai fim cei care trăiește, dar Hristos trăiește în noi. Iată de ce Isus ne spune „Mă urc la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, Dumnezeul meu și Dumnezeul vostru”, nu pentru a ne despărți sau a ne deosebi de El, ci, dimpotrivă, pentru a ne uni cu El în aceeași relație. Invocă așa Inima lui Hristos înseamnă deci să-I cerem să ne facă copii ca El este fiul Său, alegând și dorind pentru noi ceea ce El a ales și a dorit pentru Sine, să trăim ca El. De aceea Îi oferim ziua noastră: să umplem, așa să vorbim despre El, despre Duhul Său rugăciunile, acțiunile, bucuriile și suferințele noastre.