it IT af AF zh-CN ZH-CN en EN tl TL fr FR de DE iw IW ja JA pl PL pt PT ro RO ru RU es ES sw SW vi VI

de Rosanna Virgili

„A venit la Nazaret, unde crescuse, și, ca de obicei, în Sabat, a intrat în sinagogă și s-a ridicat să citească. I s-a dat sulul profetului Isaia; a deschis sulul și a găsit pasajul în care era scris: „Duhul Domnului este peste mine; de aceea m-a uns și m-a trimis să aduc o veste bună săracilor, să vestesc eliberarea prizonierilor și orbilor vederea; să elibereze pe cei asupriți, să vestească anul harului Domnului”. A derulat sulul, i-a dat înapoi însoțitorului și s-a așezat. În sinagogă, ochii tuturor erau ațintiți asupra lui. Apoi a început să le spună: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în auzul vostru” (Lc 4, 16-21).

Cu aceste cuvinte și acest gest, Isus își anunță „jubileul” în Evanghelia după Luca. În Noul Testament, de fapt, jubileul apare ca misiune, într-adevăr persoana însăși a Nazarineanului. Și tocmai în Sinagoga micuțului sat din Galileea, unde crescuse fiul lui Iosif, el anunță scopul venirii sale pe pământ: să aducă, într-adevăr, chiar să fie „an de har de la Domnul” și să vestească tuturor că „azi” cuvintele lui Isaia s-au împlinit, lumina a risipit umbrele din ochii orbilor, libertatea a lărgit inimile celor asupriți, eliberarea i-a făcut pe toți cei blocați în lanțuri materiale și morale să se bucure .

Este „realitatea” din care se face „vestea bună”, Evanghelia pentru toți săracii, adică pentru toți cei care sunt nesiguri de pe pământ, excluși, suspendați între supraviețuire și moarte. Isus este, pentru toți - ca și pentru noi toți - un an de har! El este darul vieții eliberat de orice suferință, de orice legătură de durere, de ororile războiului și dușmăniei, de lipsuri, de întunericul existențial și emoțional, de orice rușine. Un vis pe care îl va concretiza în timpul misiunii sale pământești pe străzile Galileii, în Iudeea și Samaria, în Decapolis și în Fenicia, unde va trece redând vederea orbilor și eliberând pe toți cei care au fost năpădiți de duhurile necurate, vindecând. din infirmitățile care țineau sărmanele făpturi înrobite în interiorul unui corp schilod sau îndoit, iar interiorul lor asuprit de griji și neliniști de orice culoare.

Acest „an al harului” va continua să fie un „azi”, să devină actual în lucrarea ucenicilor săi după ce Cel Înviat s-a înălțat la ceruri, într-o contemporaneitate care nu a fost încă actualizată în opera creștinilor, în jubileul Bisericii, chemat să devină un mesaj de bucurie, dreptate, pace, răscumpărare pentru toți. Înainte de a fi un an al iertării, jubileul este un an al anunțului și al mărturiei iubirii gratuite a lui Dumnezeu față de umanitate, începând cu cei mai uitați, este o voce în contracurent care inspiră și răspândește speranță într-o lume înconjurată de violență. Deschide un pasaj de încredere cu Spiritul bunătății și al iubirii, printre apele amenințătoare ale istoriei care insuflă frică în majoritatea oamenilor.

După cum se știe, Papa Francisc a anunțat Jubileul din 2025 printr-o bula de rechizitorie îndreptată spre speranță: Spes non confundit (Speranța nu dezamăgește). Astfel el introduce această virtute
(nn. 1-2): «Toată lumea speră. În inima fiecărei persoane există speranța ca dorință și așteptare de bine, în ciuda faptului că nu știm ce va aduce ziua de mâine cu ea. Imprevizibilitatea viitorului, însă, dă naștere uneori la sentimente conflictuale: de la încredere la frică, de la seninătate la descurajare, de la certitudine la îndoială. Întâlnim adesea oameni descurajați care privesc viitorul cu scepticism și pesimism, de parcă nimic nu le-ar putea oferi fericire. Fie ca Jubileul să fie o oportunitate pentru toată lumea de a resuscita speranța. Cuvântul lui Dumnezeu ne ajută să găsim motivele. Să ne ghidăm după ceea ce apostolul Pavel le-a scris creștinilor din Roma: „De aceea, fiind îndreptățiți prin credință, suntem în pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Prin el avem și prin credință acces la acest har în care ne regăsim și ne lăudăm, statornici în nădejdea slavei lui Dumnezeu [...] Speranța nu dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Rom 5, 1-2.5)”.

Cu cuvintele scrise de apostolul Pavel comunității de la Roma, Papa Francisc leagă realitatea antică de cea actuală: chiar și atunci, la începutul istoriei Bisericii, a fost necesară „resuscitarea speranței” în inimile oamenilor. Chiar și atunci, de fapt, am cedat resemnării în fața atâtor realități și experiențe de opresiune și durere, ne-am prăbușit în neîncredere de a putea ridica ochii dincolo de limitele mizeriei umane. Nici pe vremea aceea nu era ușor – dimpotrivă, poate mult mai greu – să gândești și să optezi pentru libertate, să pornești cu curaj și credință un drum de eliberare. Dar Domnul Înviat a oferit tuturor Duhul care dă credință și ne întărește în nădejde. Puterea noastră este iubirea lui Dumnezeu pe care Duhul Sfânt a turnat-o în inimile noastre; pacea noastră este în Cel care „a făcut din doi într-unul, dărâmând zidul despărțirii care îi despărțea, adică vrăjmășia, prin trupul său” (Efeseni 2:14).

Jubileul este ușa speranței pentru cei care sunt pustii, dezamăgiți și confuzi, precum și pentru cei care sunt împovărați de efectele nocive ale propriului păcat. Anul care a început îi cheamă așadar pe toți creștinii la o dublă sarcină: prima este să ne bucurăm, adică să facem din ceea ce sperăm într-un cuvânt și o profeție despre prezent, o jubilație de bucurie și recunoştinţă care se proiectează spre viitor; a doua este să ne dăruim pe toți astăzi pentru a finaliza lucrarea Domnului. Pentru a plăti datoria unui an de grație așteptat în fiecare colț al lumii.