Dacă la această oră târzie din viața mea mă uit înapoi la deceniile în care am călătorit, văd mai întâi câte motive am pentru recunoștință. Înainte de orice, îi mulțumesc lui Dumnezeu însuși, dătătorul oricărui dar bun, care mi-a dat viață și m-a călăuzit prin diverse momente de confuzie; ridicându-mă mereu de fiecare dată când începeam să alunec și îmi dădea mereu din nou lumina feței lui. Privind retrospectiv, văd și înțeleg că până și porțiunile întunecate și obositoare ale acestei căi au fost pentru mântuirea mea și că El m-a călăuzit bine în ele.
Le mulțumesc părinților mei, care mi-au dat viață într-o perioadă grea și care, cu prețul unor mari sacrificii, cu dragostea lor mi-au pregătit un cămin magnific care, ca o lumină limpede, îmi luminează toate zilele până astăzi. Credința lucidă a tatălui meu ne-a învățat pe noi copiii să credem și, ca un indicator, a fost mereu fermă în mijlocul tuturor achizițiilor mele științifice; Devotamentul profund și marea bunătate ale mamei mele sunt o moștenire pentru care nu voi fi niciodată suficient de recunoscător. Sora mea m-a asistat timp de zeci de ani dezinteresat și cu îngrijorare afectuoasă; fratele meu, cu claritatea judecăților sale, hotărârea sa viguroasă și seninătatea inimii sale, mi-a deschis întotdeauna calea; fără să mă preceadă și să mă însoțească continuu nu aș fi putut găsi calea cea bună.
Îi mulțumesc din suflet lui Dumnezeu pentru mulți prieteni, bărbați și femei, pe care i-a pus mereu alături de mine; pentru colaboratorii din toate etapele călătoriei mele; pentru profesorii și elevii pe care mi i-a dat. Le încredințez pe toate cu recunoștință bunătății Sale. Și vreau să-i mulțumesc Domnului pentru frumoasa mea patrie din Prealpii Bavarezi, în care am văzut mereu strălucind splendoarea Creatorului însuși. Mulțumesc oamenilor din țara mea natală pentru că în ei am reușit mereu să experimentez din nou frumusețea credinței. Mă rog ca pământul nostru să rămână un pământ al credinței și vă implor, dragi compatrioți: nu vă lăsați distrași de la credință. Și în sfârșit îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată frumusețea pe care am putut să o experimentez în toate etapele călătoriei mele, în special în Roma și în Italia care a devenit a doua mea patrie.
Tuturor celor cărora le-am greșit într-un fel, le cer sincer iertare.
Ceea ce le-am spus mai înainte compatrioților mei, le spun acum tuturor celor din Biserică care au fost încredințați slujirii mele: rămâneți neclintiți în credință! Nu fi confuz! Se pare adesea că știința – științele naturii pe de o parte și cercetarea istorică (în special exegeza Sfintei Scripturi) pe de altă parte – sunt capabile să ofere rezultate irefutabile care intră în conflict cu credința catolică. Am experimentat transformările științelor naturii din vremuri îndepărtate și am putut să văd cum, dimpotrivă, au dispărut certitudinile aparente împotriva credinței, dovedindu-se nu știință, ci interpretări filozofice aparținând doar aparent științei; la fel cum, de altfel, tocmai în dialogul cu științele naturii și credința a învățat să înțeleagă mai bine limita sferei afirmațiilor sale, și deci specificul ei. Însoțesc calea Teologiei, în special a Științelor Biblice, de șaizeci de ani încoace, iar odată cu succesiunea diferitelor generații am văzut teze care păreau de nezdruncinat, dovedindu-se a fi simple ipoteze: generația liberală (Harnack, Jülicher etc. ), generația existențialistă (Bultmann etc.), generația marxistă. Am văzut și am văzut cum raționalitatea credinței a apărut și continuă să iasă din încurcătura de ipoteze. Isus Hristos este cu adevărat calea, adevărul și viața — iar Biserica, cu toate insuficiențele ei, este cu adevărat trupul Său.
În cele din urmă, cer cu umilință: roagă-te pentru mine, ca Domnul, în ciuda tuturor păcatelor și neajunsurilor mele, să mă primească în căminele veșnice. Pentru toți cei care mi-au fost încredințați, rugăciunea mea sinceră se stinge zi de zi.
Benedictus PP XVI