Primul Sinod Ecumenic a fost ținut în anul 325 la Niceea (azi Iznik, Turcia) prin voința împăratului Constantin, care i-a adunat pe episcopii Bisericii pentru a lupta împotriva ereziei susținută de Arie. El a învățat că Fiul lui Dumnezeu nu era Dumnezeu ca Tatăl, ci era într-o poziție subordonată. Această doctrină a lui a avut mare succes în lumea creștină și a fost susținută mult timp, chiar și după acel Sinod. Dar episcopii adunați au respins învățătura lui Arie și au promulgat o formulă de credință, numită Simbol, pentru a-i ajuta pe creștini să-și mențină credința autentică. La Niceea a fost confirmată această formulă cu privire la Fiul lui Dumnezeu: «Cred într-un singur Domn, Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toate veacurile, Dumnezeul lui Dumnezeu, Lumina Luminii, Dumnezeu adevărat al lui Dumnezeu adevărat, născut nu creat, dintr-o substanță cu Tatăl, prin el toate lucrurile au fost create». În următorul Sinod Ecumenic I de la Constantinopol, din 381, a fost completat cu doctrina referitoare la Duhul Sfânt.
Aceste evenimente nu par doar curiozități istorice îndepărtate. Formula credinței, stabilită cu peste 1700 de ani în urmă, este cunoscută astăzi de toți creștinii care participă la Liturghia duminicală, așa cum se găsește în Credo pe care o recităm la sfârşitul Liturghiei Cuvântului.
Poate unii ar putea crede că Arius era un fel de diavol. Deloc: în schimb era un preot de mare cultură și de o viață exemplară, era zelos și își formulase doctrina pentru că era mai apreciată de cercurile cultivate din secolul al IV-lea. El a vrut doar să facă acceptabilă credința creștină, adaptând-o la mediile intelectuale și politice ale vremii. Dar făcând aceasta el a trădat adevărata credință; într-adevăr îi dăduse o lovitură care ar fi putut fi fatală.
Prin urmare, mi se pare minunat ca fericita coincidență a aniversării primului Sinod Ecumenic să fie adăugată și la numeroasele mementouri care vor informa Anul Sfânt 2025. Ne vom simți atrași mai puternic să-l recunoaștem pe Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos, adevăratul Dumnezeu și, prin urmare, adevăratul și singurul nostru Mântuitor. O astfel de reamintire este mai potrivită astăzi ca niciodată, pentru că există un climat și există obiective foarte asemănătoare cu cele de pe vremea lui Arie.
Îmi place să subliniez un ultim lucru: episcopii Niceei au considerat că este mai bine să alcătuiască o formulă de rugăciune care să confirme creștinii în adevărata credință. Aceasta ne amintește că credința teologică este un dar de la Dumnezeu care trebuie cerut, nu o realizare intelectuală sau o posesie culturală. De aceea, pe măsură ce ne mărturisim credința, ne rugăm Tatălui să ne păstreze în acest dar al Său și să-l ofere tuturor.