Îl reprezintă pe Iisus așezat pe tron, în timp ce el își arată cu mâna dreaptă inima, înconjurată de lumină, învăluită într-o flacără, înconjurată de spini și depășită de cruce (este reprezentarea Sfintei Inimi care este foarte cunoscută și sfințit de mulți artiști). Figurile din jurul tronului divin mi-au trezit o curiozitate mai mare. Pe o parte apare Sfântul Iosif, cu toiagul înflorit, într-o atitudine de rugăciune; la mijloc, Sfântul Luigi Gonzaga îngenunchează în adorație în timp ce un înger îi dăruiește crinul purității și instrumentele penitenței; de cealaltă parte Sfântul Petru ține cheile cu mâna dreaptă și arată spre Isus cu stânga. Este o compoziție care reflectă gusturile aproape tuturor picturilor sacre de după Conciliul de la Trent și poate că s-ar putea să nu vă placă. Este realizată cu o tehnică picturală bună, dar lipsită de noutate!
Totuși, acest altar al lui Caliari m-a frapat și mi-a sugerat câteva scurte reflecții pe care le împărtășesc aici, pentru a însoți luna iunie dedicată Sfintei Inimi a lui Isus.
Credeam că cei trei sfinți care înconjoară tronul Domnului (aleși probabil de pictor pentru un devotament local, fără legături deosebite între ei) exprimă în pictură ceea ce îi identifică: îl indică pe Isus ca centru al persoanei lor. Ei Îl încununează pe Domnul și sugerează observatorului că Isus este pentru ei „sursa oricărei mângâieri” (cum este invocat în Ectenia Sfintei Inimi), de care nu se mai pot desprinde. Ei sunt acolo pentru a ne spune că acea „consolare” este descoperirea bucuroasă care îi unește, nu numai în pictură, ci mai ales în realitatea vieții lor (în ciuda faptului că sunt atât de diferiți unul de celălalt). Pe scurt, ei reafirmă mesajul pe care toți sfinții trebuie să îl comunice, adică că îl iubesc pe Isus și că în această iubire găsesc tot binele.
Sunt trei sfinți creștini, deci trei bărbați „adevărați”. Slujitorul lui Dumnezeu Don Luigi Giussani scria: „Sfântul este omul adevărat, un om adevărat pentru că aderă la Dumnezeu și deci la idealul pentru care a fost zidită inima lui”. Starea acestor trei sfinți coincide cu cea a celor care și-au trăit cu adevărat umanitatea: aceasta s-a întâmplat pentru că l-au întâlnit și „l-au îmbrățișat pe smeritul Dumnezeu Iisus” (cum spune Sfântul Augustin). Sunt trei bărbați adevărați și ne spun că inimile lor (ca și ale noastre) erau neliniștite, așteptau, marcați de o speranță secretă inefabilă. Când l-au întâlnit pe Isus, au găsit „sursa oricărei mângâieri”, adică răspunsul la fiecare întrebare și orice dorință.
Acești trei sfinți (trei bărbați) indică în cele din urmă că întreaga sarcină a creștinului, deci întreaga sarcină umană, se rezumă într-o scurtă, simplă rugăciune, de repetată în luna iunie dar și mai des, eventual întotdeauna: «Dulce. Inima lui Isus, fă-mă să te iubesc din ce în ce mai mult.” Nu este nimic de cerut decât să-l iubești; atunci este suficient să lăsăm această rugăciune să-și dea roadele.